La finalul săptămânii trecute, în județul Bacău a avut loc lansarea oficială a filialei județene a Partidului Integrității Naționale (PIN), formațiune politică de orientare creștin-liberală.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența conducerii naționale a partidului și a reunit membri și simpatizanți din mai multe localități ale județului.

Partidul Integrității Naționale a fost constituit în vara acestui an, având ca obiectiv promovarea integrității naționale, responsabilității civice și valorilor românești tradiționale.

Ciprian Drumea, desemnat președinte interimar PIN Bacău

În cadrul întâlnirii statutare de constituire, Ciprian Drumea, Secretar General interimar al PIN, fostul candidat AUR la fotoliul de primar al orașului Comănești, a fost ales președinte interimar al filialei Bacău.

Noul președinte a declarat că scopul organizației este dezvoltarea unei alternative politice locale bazate pe principii morale și profesionalism:

„Integritatea națională nu poate fi asigurată fără integritatea personală. Ambele reprezintă piloni ai unei societăți sănătoase.

Este important să rămânem corecți, să ne recâștigăm demnitatea, să promovăm competența și să contribuim la prosperitatea comunității noastre. I

mplicarea oamenilor potriviți în politică este esențială pentru o societate liberă și echilibrată.”

Ciprian Drumea a adăugat că formarea filialei reprezintă „un pas firesc în dezvoltarea partidului la nivel județean”, urmând ca în perioada următoare organizația să își extindă structurile locale.

Echipă mixtă, cu experiență și tineri debutanți în politică

Printre inițiatorii Filialei PIN Bacău se numără membri proveniți din organizațiile locale din municipiul Bacău, orașul Comănești, precum și din comunele Agăș și Asău.

Drumea a precizat că echipa reunește atât persoane cu experiență în viața publică, cât și tineri aflați la prima implicare politică, ceea ce poate contribui la un echilibru între experiență și viziune nouă.

Obiectivele organizației PIN Bacău

Conducerea interimară a PIN Bacău și-a propus, în perioada următoare, să consolideze prezența partidului în județ, să dezvolte structuri locale în principalele orașe și comune și să promoveze o platformă politică centrată pe integritate, transparență și competență.

Informații suplimentare despre activitatea partidului pot fi consultate pe site-ul oficial www.partidulpin.ro și pe canalele de socializare ale formațiunii.