Accident spectaculos la Helegiu: ATV răsturnat, șofer rănit și anchetă a poliției
Un tânăr de 23 de ani a ajuns duminică seara la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul spitalului din Onești, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe care îl conducea pe Drumul Național 11 (DN11) Onești – Bacău, pe raza localității Helegiu.
Accidentul s-a produs în jurul orei 21:00, iar în urma impactului, tânărul a suferit multiple răni. Din cauza stării sale de sănătate, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiind transportat de urgență la spital.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău, în data de 9 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Helegiu.
„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un ATV pe DN11, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile”, au transmis reprezentanții IPJ Bacău.
Tânărul a fost transportat la spitalul din Onești, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, continuând cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.