FC Bacău a obținut o victorie importantă, sâmbătă, în deplasare, în runda a 13-a a sezonului regular 2025/26, impunându-se cu 1-0 în fața formației Olimpia Satu Mare.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 30 de noul fundaș al moldovenilor, croatul Marko Juric, care a trimis imparabil din interiorul careului, de la circa 14 metri.

Reușita sa s-a dovedit decisivă, aducând trei puncte valoroase echipei antrenate de FC Bacău.

Băcăuanii au fost aproape să-și mărească avantajul în minutul 37, când Daniele Luncașu a trimis o minge în bară, ratând la limită desprinderea pe tabelă.

De cealaltă parte, Olimpia Satu Mare a avut câteva ocazii notabile, prin Paul Copaci și Szilard Magyari, ale căror șuturi au trecut puțin pe lângă poarta apărată de Lucian Anton.

În repriza secundă, cea mai mare șansă a gazdelor i-a aparținut lui Cătălin Oanea (min. 49), însă portarul băcăuan a intervenit salvator.

Finalul partidei i-a găsit tot pe oaspeți în ofensivă, Luncașu având o nouă oportunitate de a marca, dar și de această dată execuția sa a fost imprecisă.

După această victorie, FC Bacău urcă pe locul al 14-lea, cu 13 puncte acumulate în primele 13 etape ale sezonului.

Urmează o pauză de două săptămâni, prilejuită de meciurile echipelor naționale din preliminariile Campionatului Mondial.

Echipa băcăuană va reveni pe teren pe 22 noiembrie, când va primi, pe teren propriu, vizita formației CSC Dumbrăvița.

Echipa de start: Lucian Anton – Mario Bordea, Marko Jurić, Bogdan Forizs, Abel Coajă – Ionuț Chirilă (C), Alexandru Aftanache, Gabriel Cîrstean – Paul Mitrică, Daniele Luncașu, Robert Ciobanu.
Au intrat pe parcurs: Andrei Pavel, Marius Ursu, Florin Blaj, Andreas Niță, Alexandru Vodă.