Iris, câinele polițist, le-a oferit elevilor o lecție de siguranță la școală

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, ai Secției 1 Poliție Bacău și un criminalist însoțit de câinele polițist Iris, au desfășurat activități informativ-preventive la Liceul Pedagogic și la Școala Gimnazială „George Bacovia” din municipiul Bacău.

Scopul acțiunii a fost creșterea gradului de siguranță al elevilor și cadrelor didactice, atât în incinta, cât și în zona adiacentă unităților de învățământ. Polițiștii au discutat cu elevii despre prevenirea bullyingului și a altor forme de violență școlară, riscurile asociate consumului de substanțe interzise, precum și despre importanța respectării normelor de conviețuire socială și adoptarea unui comportament responsabil în spațiul public.

Un moment deosebit al activității l-a constituit prezentarea câinelui polițist Iris, alături de conductorul său, elevii având ocazia să afle mai multe despre rolul câinilor de serviciu în activitatea operativă a Poliției și să asiste la o demonstrație practică.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, având ca obiectiv consolidarea relației dintre poliție, școală și comunitate, în vederea menținerii unui climat educațional sigur.

Sursa: IPJ

Citeste si: Proiect de zeci de milioane de euro pentru drumurile județene, blocat. PSD se acuză singur de „complicități interne” (VIDEO)