Județul Bacău are, începând de ieri, o nouă televiziune locală. M Plus TV Bacău a intrat oficial în grilele tuturor operatorilor de cablu din județ, inclusiv Digi (RCS-RDS), fiind disponibilă atât în municipiul Bacău, cât și în Onești și în celelalte localități.

Jurnalistul Cătălin Bejan, realizatorul principalei emisiuni realizate în Bacău „Ora Bacăului”, a declarat că extinderea distribuției marchează un moment important pentru proiect:

Ușor, ușor intrăm în rândul lumii. M Plus TV Bacău emite de ieri dimineață și pe RDS Bacău, după ce ceilalți cabliști ne preluaseră de ceva vreme. Așa că putem spune că în județul Bacău avem acoperire 100%. M Plus TV Bacău este un proiect nou-nouț, desi este continuatorul unei lungi relații între studioul deBacău și TeleMoldova Plus

În această etapă, echipa din Bacău colaborează tehnic cu echipa M Plus TV din Piatra Neamț, inclusiv la nivel de identitate vizuală, o soluție temporară. „Este o chestiune pur tehnică, de «soft». O scoatem noi la capăt, chiar dacă ne onorează compania colegilor de la Neamț. Avem chiar o emisiune preferată pe care am transfera-o oricând la noi, la Bacău”, a explicat Dorin Bejenaru, cofondatorul proiectului DeBacău – M Plus Tv Bacău într-o notă relaxată.

M Plus TV Bacău își propune să devină o televiziune de referință pentru comunitatea locală. Practic, canalul va emite emisiunile și programele produse la Bacău și în completare va prelua transmisiunea canalului național M Plus Tv Internațional, televiziune națională pentru care echipa de la Bacău a produs emisiuni în ultimii ani.

Proiectul editorial este unul ambițios, mai multe emisiuni noi fiind în pregătire, care vor intra treptat în grila de programe. „Bineînțeles că nu vom renunța la specialitatea casei, la ceea ce ne-a consacrat în media locală, live-urile de calitate, transmisiunile în 4-5 camere incluzând și imagini din dronă”, a declarat Catalin Bejan.

Totodată, postul anunță transmisiuni live speciale în perioada sărbătorilor:
– pe 27 decembrie, a treia zi de Crăciun, sunt programate ALAIUL DATINILOR ȘI OBICEIURILOR DE IARNĂ” –  din centrul municipiului Bacău și „Alaiul Datinilor din Moinești”;
– iar pe 31 decembrie, deja tradiționala transmisiune live de la Dărmănești- FESTIVALUL DE DATINI ȘI OBICEIURI STRĂMOȘEȘTI „URSUL DE LA DĂRMĂNEȘTI” – 31 12. 2025  DĂRMĂNEȘTI – LOCUL UNDE S-A NĂSCUT TRADIȚIA – JOCUL URSULUI

Lansarea M Plus TV Bacău confirmă interesul tot mai mare pentru televiziunea locală și informația de proximitate, oferind băcăuanilor un nou canal dedicat exclusiv comunității lor.