Președintele CNSLR–Frăția Bacău vorbește despre presiuni, amenințări și frica angajaților: „În două societăți am format comitete de inițiativă, iar oamenii au fost dați afară a doua zi”.

Unul dintre cele mai sensibile subiecte din dialogul sindical este sindicalizarea în mediul privat. Deși legea permite formarea unui sindicat cu doar trei membri, realitatea este complet diferită.

„Niciun patron nu vrea sindicat în curte. Oamenii se tem. Am avut cazuri în care, imediat ce patronul a aflat de comitetul de inițiativă, i-a concediat pe toți. Legal, găsesc motive fără probleme”, afirmă Gheorghe Huluță.

Multinaționalele nu sunt o excepție: „Nici ele nu acceptă. Există pârghii subtile de presiune. Puține firme private din Bacău au sindicate funcționale”.

Liderul sindical subliniază că problema nu e doar românească, dar în alte țări sancțiunile pentru intimidarea sindicală sunt mult mai dure. De asemenea, în Occident sindicatele administrează fonduri de pensii și chiar cărți de muncă – ceea ce le conferă putere și responsabilitate.

„În România suntem singura țară UE care nu are patrimoniul sindical retrocedat. Timp de 21 de ani legea a stat în sertar. Nu poți moderniza Casa de Cultură a Sindicatelor fără să ai drept de proprietate”, precizează Huluță.

Citeste și: „Doar 27% din firmele din Bacău sunt active. Analiza Camerei de Comerț arată o economie sufocată”