Primăria Bacău deschide sesiunea de atribuire a locurilor de parcare de reședință în zona Tipografilor 1

Primăria Municipiului Bacău anunță deschiderea sesiunii de atribuire a locurilor de parcare de reședință din Zona Tipografilor 1, procedura urmând să se desfășoare etapizat, începând cu data de 8 ianuarie 2026.

La procedura de atribuire sau licitație pot participa locatarii imobilelor situate pe următoarele străzi:

  • Strada Bradului – imobilele nr. 11 (scările A și B), nr. 13 (scările A și B) și nr. 15;

  • Strada Tipografilor – imobilele nr. 10, nr. 12 (scările A și B), nr. 16 și nr. 18;

  • Strada Mioriței – imobilele nr. 70 (scările A, B și C) și nr. 72 (scările A și B).

În prima etapă, începând cu 8 ianuarie 2026, pot depune cereri de atribuire gratuită pentru folosința unui loc de parcare exclusiv persoanele cu handicap.

În a doua etapă, după verificarea cererilor depuse de persoanele cu handicap, Primăria va comunica numărul locurilor de parcare rămase disponibile și amplasamentul acestora. Informațiile vor fi transmise prin platforma online a Primăriei Municipiului Bacău, prin intermediul asociațiilor de proprietari sau prin alte mijloace de comunicare, în termen de 20 de zile calendaristice, respectiv până la 28 ianuarie 2026.

În a treia etapă, locatarii interesați vor putea depune cereri pentru atribuirea unui loc de parcare de reședință, în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea locurilor rămase disponibile, respectiv în perioada 29 ianuarie – 7 februarie 2026.

Toate informațiile detaliate privind procedura de atribuire sunt disponibile pe site-ul Primăriei Municipiului Bacău, la secțiunea anunțuri de interes public.

https://municipiulbacau.ro/anunt-de-interes-public…/

Citeste si: M Plus TV Bacău, noua televiziune locală din județ: „Avem acoperire 100%”. Emisiuni noi și transmisiuni live de sărbători