O grupare infracțională care alimenta piața neagră din municipiul Bacău cu droguri de mare risc și substanțe psihoactive a fost destructurată de procurorii DIICOT.

Un bărbat și o femeie au fost arestați preventiv după ce anchetatorii au descoperit că aceștia nu doar vindeau substanțe interzise, ci își puneau și locuința la dispoziția consumatorilor.

DIICOT Bacău a dispus, la data de 27 ianuarie 2026, reținerea a doi inculpați, cu vârste de 43 și 48 de ani.

Aceștia sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri.

Afacere cu droguri sintetice în inima Bacăului

Potrivit anchetatorilor, gruparea și-a început activitatea în martie 2025. Timp de mai bine de jumătate de an, membrii rețelei au comercializat pe raza municipiului Bacău cocktailuri periculoase de substanțe psihoactive și droguri de mare risc.

Prețurile practicate de dealeri variau între 100 și 150 de lei pentru o doză. Pe lângă activitatea de vânzare, cei doi inculpați transformaseră propria locuință într-un punct de întâlnire pentru narcomani, tolerând și facilitând consumul de substanțe interzise în interiorul imobilului.

Percheziții și substanțe extrem de periculoase

În urma perchezițiilor efectuate de BCCO Bacău, polițiștii au ridicat 15 doze de substanță vegetală impregnată cu substanțe psihoactive și droguri de mare risc, gata pentru a fi puse în vânzare.

Decizia Tribunalului Bacău

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul operativ al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău. Reprezentanții DIICOT precizează că, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Citește și Primarul Viziteu, despre avalanșa de sesizări și dosare DNA: „Justiția să-și facă treaba”