Procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău au dispus trimiterea în judecată a „unui primar dintr-o comună din județul Bacău”, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, potrivit unui comunicat oficial transmis publicului.
Rechizitoriu emis la 17 februarie 2026
Conform procurorilor, prin rechizitoriul din data de 17.02.2026, inculpatul Cristian Iștoc a fost trimis în judecată sub acuzația de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal.
Anchetatorii rețin că, în perioada 22.07.2021 – 15.10.2024, în calitate de primar acesta nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu stabilite prin Codul administrativ (OUG nr. 57/2019).
Administrator public menținut în funcție după condamnare penală
Potrivit comunicatului, edilul ar fi refuzat să elibereze din funcție administratorul public al UAT-ului, Stoica Iustin, deși acesta fusese condamnat penal pentru comiterea unei infracțiuni de corupție.
Această decizie ar fi dus la continuarea plății drepturilor salariale către persoana respectivă, prejudiciul total fiind estimat la 403.826 lei, sumă suportată din bugetul public local.
Sechestru asigurator pe bunuri imobile
În cursul urmăririi penale, procurorul de caz a dispus, prin ordonanța din 24.10.2024, instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile – terenuri aparținând fostului primar, până la concurența prejudiciului estimat.
Ulterior, prin ordonanța din 14.10.2025, măsura asiguratorie a sechestrului judiciar a fost menținută asupra bunurilor imobile ale inculpatului, pentru recuperarea eventualelor pagube produse.
Dosarul urmează să fie judecat în instanță
Cauza va fi soluționată de instanța competentă, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre judecătorească definitivă.