Invitat în emisiunea „Ora Bacăului”, primarul orașului Dărmănești, Constantin Toma, a oferit o analiză asupra situației economice și politice actuale, susținând că România se află într-un moment critic în care sunt necesare măsuri ferme de reformă financiară.

Edilul a explicat că actualul context bugetar este rezultatul promisiunilor politice făcute fără acoperire economică, care au împins statul spre împrumuturi masive.

Politicienii au făcut promisiuni peste promisiuni fără să aibă în spate realități economice. Astăzi am ajuns la concluzia că nici împrumuturile pe care le contractăm în fiecare zi nu mai sunt suficiente pentru a acoperi acele promisiuni. Trebuie să avem un moment T0”, a declarat primarul.

În opinia sa, mare parte din reformele anunțate de premierul Ilie Bolojan sunt justificate, chiar dacă nu toate sunt perfecte.

Cred că peste 80% din măsurile luate sunt necesare. Dacă nu le luăm, vom ajunge în situația Greciei”, a spus edilul, făcând referire la criza economică din Grecia.

Primarul a criticat dur întreaga clasă politică post-1990, considerând că a guvernat mai degrabă pentru grupuri de interese decât pentru cetățeni.

Clasa politică nu a fost serioasă. Odată ajunsă la guvernare și-a bătut joc de resursele țării și de cetățeni prin promisiuni neacoperite. Tradus pe românește: nu a guvernat pentru român.”

În același timp, el a atras atenția că responsabilitatea trebuie împărțită între administrația centrală și cea locală. Primarii, spune el, trebuie să învețe să gestioneze eficient resursele proprii, nu doar să aștepte bani de la stat.

În acest sens, a subliniat că administrațiile locale trebuie să investească mai mult din taxele colectate, nu doar să le consume pe salarii și funcționare.

Din taxele și impozitele colectate, măcar 50% ar trebui să meargă în investiții. Cetățeanul plătește taxe pentru condiții mai bune de viață, nu doar pentru salariile aparatului administrativ.”

citește și Criza gunoiului din Bacău – etapa pe depozitul de deșeuri. Restricții, blocaje, acuzații de șantaj și ADIS care doarme.