La doar trei zile după cazul de la Tamași, unde autoritățile au deschis o anchetă privind depozitarea ilegală a deșeurilor, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău a efectuat un nou control în comuna Răcăciuni.

Concluzia: aceeași problemă gravă persistă – deșeuri aruncate în apropierea cursurilor de apă.

Deșeuri din construcții, aruncate la 20 de metri de apă

Verificările au vizat zona traversată de pârâul Căprian, unde comisarii de mediu au identificat cantități importante de deșeuri provenite din lucrări de infrastructură. Este vorba despre pământ excavat, resturi de beton și asfalt decopertat, depozitate direct pe terasa cursului de apă, la aproximativ 20 de metri de albie.

Specialiștii avertizează că această practică reprezintă un risc major de poluare a apelor, mai ales în condiții de ploi abundente, când materialele pot fi antrenate direct în pârâu.

Garda de Mediu: „Toleranță zero pentru astfel de fapte”

Reprezentanții Gărzii de Mediu Bacău atrag atenția că fenomenul capătă amploare în județ, pe fondul lucrărilor de infrastructură din mediul rural. În lipsa unor soluții corecte de gestionare, deșeurile ajung frecvent abandonate în natură, uneori cu implicarea sau pasivitatea autorităților locale.

„Depozitarea deșeurilor în apropierea albiilor este un risc iminent pentru mediu. Aplicăm sancțiuni cu toleranță zero”, au transmis comisarii.

Amenzi de 120.000 lei și obligația de salubrizare

Pentru neregulile constatate în Răcăciuni, Garda de Mediu a aplicat sancțiuni totale de 120.000 de lei: 60.000 lei pentru executantul lucrărilor și încă 60.000 lei pentru administrația locală.

În plus, a fost dispusă salubrizarea de urgență a întregii suprafețe afectate.

Acțiunea de control vine la scurt timp după cazul de la Tamași, care a atras atenția opiniei publice asupra modului în care sunt gestionate deșeurile în județul Bacău. Autoritățile par să intensifice verificările.

citește și Anchetă la Tamași, Bacău: dimineața nu era nicio problemă. Câteva ore mai târziu au apărut tone de deșeuri îngropate ilegal