Lucrările la Autostrada Unirii A8, pe lotul Leghin–Moțca, sunt în impas cu câteva luni înainte de termen. Asociația Moldova vrea Autostradă acuză abandonul șantierului, pe fondul lipsei de finanțare.

Asociația Moldova vrea Autostradă (MVA) a publicat noi imagini de pe șantierul lotului Leghin–Moțca, parte a Autostrăzii Unirii A8, pentru a ilustra stadiul fizic al lucrărilor cu doar câteva luni înainte de termenul contractual de finalizare. Potrivit organizației, concluzia este una îngrijorătoare: șantierul ar fi fost abandonat de constructorul UMB.

Situația este pusă pe seama lipsei finanțării. Lucrările la secțiunea Leghin – Târgu Neamț din autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț au rămas fără fonduri încă din septembrie anul trecut, după epuizarea integrală a bugetului alocat pentru 2025, conform unui document intern al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Documentul arată că, la data de 17 iulie 2025, Guvernul alocase proiectului suma de 91,8 milioane de lei. În mai puțin de o lună, până pe 13 august, întreaga sumă fusese deja cheltuită, plățile ajungând la 92,6 milioane de lei, ușor peste plafonul stabilit.

În aceste condiții, activitatea pe șantier a fost afectată semnificativ. Mai mult, la începutul acestui an, până la aprobarea Bugetului Național, nu au existat posibilități legale de efectuare a plăților către constructori, ceea ce a blocat practic orice reluare a lucrărilor.

Reprezentanții MVA avertizează că, în lipsa unei finanțări clare și a unui calendar realist, proiectul riscă întârzieri majore, în ciuda importanței strategice a Autostrăzii Unirii pentru regiunea Moldovei.

citește și Se clatină și Grup Șerban. Aproape un sfert din angajați sunt trimiși acasă