Moinești a devenit, începând de ieri, un adevărat hub cultural pentru tineri, odată cu debutul festivalului „Play on Hills – Spotlight on Youth | În Stare de Bine”, un eveniment care aduce în prim-plan teatrul, filmul și artele stradale.

Până pe 19 aprilie 2026, publicul este invitat la o serie amplă de activități culturale, toate cu acces gratuit.

Organizat de prietenii noștri de la Asociația Breasla Actorilor, festivalul este parte din proiectul dedicat adolescenților – un spațiu sigur de exprimare prin artă, educație și dialog.

Un festival pentru comunitate și pentru noua generație

Timp de patru zile, mai multe locații din oraș – precum Centrul Cultural Lira, Parcul Tei, Parcul Orizont și Muzeul Municipal Moinești – devin scene pentru spectacole de teatru, proiecții de film, expoziții și ateliere interactive.

Publicul are ocazia să descopere: spectacole de teatru create de și pentru tineri, scurtmetraje realizate de adolescenți din toată țara, dezbateri despre sănătatea emoțională și dezvoltarea personală, ateliere de expresie corporală și mișcare scenică, concerte și animație stradală.

Ziua 1: start cu teatru, film și dialog

Deschiderea oficială a avut loc la Centrul Cultural Lira, unde participanții au asistat la proiecții de scurtmetraje realizate de adolescenți și la expoziția „Generația care simte totul”, semnată de artistul Gelu Scurtu.

Seara s-a încheiat cu spectacolul „NOEL, băiatul cu aripi de hârtie…”, o producție a trupei locale, care a pus accent pe sensibilitatea și provocările generației tinere.

Ziua 2: orașul devine scenă

Astăzi, atmosfera se mută în aer liber, în Parcul Tei, unde artiștii stradali transformă orașul într-un spectacol viu. Evenimentul „Orașul Viu” aduce teatru urban, performance și interacțiune directă cu publicul.

În paralel, la Muzeul Municipal, vizitatorii pot explora expoziția interactivă „Adolescența înainte de ’89”, un proiect educativ care conectează generațiile.

Ziua 3: educație, emoții și dezvoltare personală

Sâmbătă este dedicată în special atelierelor și discuțiilor despre dezvoltarea adolescenților. Printre cele mai importante momente: workshop de self-leadership și comunicare, dezbatere despre sănătatea emoțională a tinerilor, recitaluri și spectacole tematice.

Este ziua în care părinți, profesori și adolescenți se întâlnesc pentru un dialog autentic despre provocările actuale.

Ziua 4: spectacole, premii și concert în aer liber

Duminică marchează finalul festivalului, cu spectacole de teatru, proiecții de film și premierea participanților. Seara se încheie în Parcul Orizont, cu: concert „Teen Music Stars”, animație stradală, DJ set în aer liber.

Un proiect susținut de comunitate

Festivalul face parte din programul „În Stare de Bine”, susținut de Kaufland Romania și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

De ce merită să participi

„Play on Hills – Spotlight on Youth” nu este doar un festival, ci o platformă de exprimare pentru tineri, un spațiu în care arta devine instrument de dezvoltare personală și conexiune socială.

Pentru comunitatea din Moinești și din întreaga zonă a județului Bacău, evenimentul reprezintă o oportunitate rară de a experimenta cultura contemporană într-un format accesibil și autentic.

Programul complet poate fi consultat aici:
https://www.facebook.com/events/1608362750439643

Despre evoluția acestui festival am discutat în emisiunea Ora Bacăului de la M Plus TV Bacău și am scris Academia de Teatru și Film – Spațiu pentru Adolescenți, ediția a II-a, organizată la Moinești de Breasla Actorilor.

Citește și: 60 de milioane de euro pierdute de Consiliul Județean Bacău. Proiect rutier ratat și acuzații de management defectuos